Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. plèbe, lat. plebs)
1. (în Roma antică) pătură socială lipsită de drepturi sau cu drepturi limitate.
2. (în evul mediu) pătura cea mai săracă a populației orășenești; (p. ext.) populație asuprită, exploatată; poporul de jos, gloată.
3. (peior.) categorie de oameni declasați; drojdia societății.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. plébéien)
1. I. referitor la plebe; plebeic.
2. (antichitate) referitor la clasa socială cea mai de jos.
3. II. (antichitate) persoană care făcea parte din plebe; plebeu.
4. (prin ext.) cetățean care nu aparține clasei conducătoare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (plebeian + -ism)
1. comportament de plebeu, aer de plebeu; plebeism.
2. expresie lipsită de decență, mod plebeian de a vorbi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. plebejisch)
1. referitor la plebe; plebeian.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. plebeius)
1. (cetăţean roman) care aparţinea plebei; plebeian.
2. (om) care face parte din plebe.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. client, lat. cliens)
1. plebeu roman care recunoştea patronajul unui patrician.
2. cumpărător al anumitor produse, consumator al unui local public.
3. cel care apelează la serviciile unui avocat, medic, croitor.
4. (loc. nom.) ~ final = client care obține un bun sau un serviciu în schimbul unor bani și al cărui scop nu este revânzarea.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. plébéien)
1. I. referitor la plebe; plebeic.
2. (antichitate) referitor la clasa socială cea mai de jos.
3. II. (antichitate) persoană care făcea parte din plebe; plebeu.
4. (prin ext.) cetățean care nu aparține clasei conducătoare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. plebejisch)
1. referitor la plebe; plebeian.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. plebeius)
1. (cetăţean roman) care aparţinea plebei; plebeian.
2. (om) care face parte din plebe.
Parte de vorbire: adj., s.m.
Origine: (fr. plébicole, lat. plebicola)
1. (cel) care flatează, măguleşte mulţimea; demagog.
2. (persoană) care caută să placă plebei, poporului; demagog.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. plébiscite, lat. plebiscitum)
1. (ant.) decizie, lege făcută şi votată de plebe.
2. referendum.