Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autodiscipline)
1. disciplină pe care şi-o impune cineva.
2. (într-o unitate şcolară) menţinerea disciplinei prin elevi.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. discipliner, lat. disciplinari)
1. tr., refl. a (se) obişnui cu disciplina, cu ordinea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discipline, lat. disciplina)
1. totalitatea regulilor de conduită şi de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivităţi; supunere a membrilor unei colectivităţi faţă de dispoziţiile date de conducere etc.
2. spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă.
3. ramură a unei ştiinţe; domeniu, specialitate: (p. ext.) ştiinţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. indiscipline)
1. lipsă de disciplină; nesupunere; (p. ext.) dezordine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (inter1- + disciplină)
1. disciplină ştiinţifică liminară, de contact şi interferenţă între două ştiinţe fundamentale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)
1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abiologie)
1. disciplină care studiază elementele anorganice, adică elementele lipsite de viață.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acanthologie)
1. disciplină care se ocupă cu studiul spinilor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acarologie)
1. disciplină care se ocupă cu studiul căpușelor și acarienilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. akkordisch, Akkordik)
1. adj. referitor la acordică.
2. s.f. disciplină muzicală care studiază diferitele acorduri.