Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. embarcation)
1. vas plutitor de dimensiuni mici, cu vâsle, vele sau motor.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. eindocken)
1. a efectua operațiile de ridicare a unei nave pe un doc plutitor (pentru reparații); a îndoca.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bajoyer)
1. perete lateral al unei ecluze.
2. fiecare dintre cele două plutitoare laterale ale unui doc plutitor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carène, it. carena)
1. parte din coca unei nave, sub apă.
2. volumul de apă dislocat de un plutitor, de o navă.
3. porţiune din corola leguminoaselor, în formă de luntre, prin unirea celor două petale inferioare.
4. ieşitură a unui organ, a unui os.
5. prelungire a sternului la păsări.
6. proeminenţă alungită în roca unei galerii sau peşteri calcaroase.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. dock)
1. bazin înconjurat de cheiuri, în care staţionează vapoarele în timpul încărcării şi descărcării mărfurilor; instalaţiile, clădirile şi serviciile unui port.
2. ~ plutitor = instalaţie plutitoare pentru repararea navelor.
3. magazie de mărfuri, de cereale etc., pe cheiul unui port, antrepozit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. flottable)
1. (despre corpuri) care are flotabilitate; care poate pluti la suprafața unui lichid; plutitor.
2. (despre ape curgătoare) care permite plutirea; pe care lemnul poate pluti pentru a fi transportat.