Parte de vorbire: s.f.
Origine: (plăcea)
1. stare afectivă plăcută, de durată, care rezultă din satisfacerea unei nevoi, a unei dorințe sau a realizării unei activități pline de satisfacții.
2. (antonime) neplăcere, repulsie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ne- + plăcere)
1. stare sufletească produsă de ceva neplăcut, supărător; silă, dezgust.
2. necaz, supărare, nemulțumire îndurate de cineva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abstention, lat. abstentio)
1. atitudinea unei persoane care își refuză plăcerea unui lucru, obicei et cetera; abstinenţă.
2. acțiunea de abținere, neexercitarea unui drept, refuz de a participa, de a interveni.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstinent, lat. abstinens)
1. (cel) care practică abstinenţa.
2. (cel) care se abţine înfrângându-şi o plăcere.
3. cumpătat, lipsit de lăcomie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. admirer, lat. admirare)
1. a privi, a preţui cu sentimente de încântare, de mirare şi plăcere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agrément)
1. plăcere, distracţie, divertisment.
2. (jur.) consimţământ, încuviinţare, acord internaţional între părţi în scopul reglementării raporturilor juridice.
Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. amateur, lat. amator)
1. (cel) care manifestă o plăcere deosebită pentru ceva; (cel) dispus să cumpere ceva.
2. (cel) care are preocupări pentru artă, un sport etc., fără a exercita ca profesionist; diletant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. anhedonia)
1. incapacitate de a resimţi plăcerea în situaţii normale.