Dictionar

podoabă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (sl. podoba)

1. (adesea fig.) obiect care înfrumusețează pe cineva sau ceva; găteală, ornament; p. ext. lucru de preț, de valoare; odor, bijuterie, giuvaier.
2. fig. însușire, calitate, atribut.
3. fig. fală, cinste; strălucire.
4. (pop.) nume dat unor boli de piele.
5. nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe corpul omenesc.
 

bijuterie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bijouterie)

1. obiect de podoabă; giuvaer.
2. (fig.) lucru elegant şi de mare preţ.
3. magazin, atelier de bijuterii.
 

brandenburg

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brandenbourg)

1. şnur, găitan ca podoabă de pieptul unor haine.
 

breloc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. breloque)

1. podoabă, amuletă purtată la ceas, la gât etc.
 

caboşon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cabochon)

1. piesă (semi)preţioasă fără faţete, montată ca podoabă în metal (filigranat).
2. (arhit.) ornament mic de piatră încrustat într-o faţadă.
 

decor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décor)

1. ansamblu de obiecte (panouri, mobilier etc.) pentru a crea cadrul în care se desfăşoară un spectacol, un balet, un film.
2. (fig.) cadru, ambianţă; peisaj, tablou.
3. podoabă, ornament; ornamentaţie.
 

diademă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diadème, lat. diadema)

1. podoabă din metal preţios, cunună, împodobită cu pietre scumpe, pe care o purtau suveranii ca semn al regalităţii sau unele grade ecleziastice.
2. obiect de podoabă purtat de femei pe frunte în anumite ocazii.