Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. poème, lat. poema, gr. poiema)
1. poezie epică de proporții ample, în care se povestesc fapte mărețe săvârșite de personaje însuflețite de sentimente nobile.
2. ~ în proză = operă literară în proză, care are ritm de poezie.
3. piesă muzicală instrumentală de construcție liberă, cu caracter liric sau narativ.
4. ~ simfonic = lucrare orchestrală amplă în formă liberă sau de sonată, rondo etc., cu un conținut programatic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (anti- + poem)
1. poem scris după alte reguli decât cele tradiţionale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. poematico)
Parte de vorbire: vb.
Origine: (poemat/ic/ + -iza)
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (proză + poem)
1. text care conține un limbaj poetic care caută să surprindă și să miște, care nu respectă regulile prozodice, ritmice și eufonice ale poeziei clasice (fără versuri, fără rime, fără strofe); poem în proză.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acrostiche, gr. akrostikhos)
1. poezie în care iniţialele versurilor, citite vertical, formează un cuvânt, o sintagmă etc.
2. poem în care cuvântul sau expresia ascunsă apare citind primele litere, primele silabe sau primele cuvinte ale fiecărei linii pe verticală; putem complica citirea (un cuvânt sau o literă din două, ultimele litere, al doilea cuvânt etc.) pentru a transforma acest poem într-o problemă enigmistică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (anti- + poem)
1. poem scris după alte reguli decât cele tradiţionale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bucolique, lat. bucolicus)
1. adj. referitor la viaţa de la ţară; idilic, pastoral.
2. (despre cezură) care se găseşte după al patrulea picior într-un hexametru.
3. s. f. mic poem pastoral; eglogă, idilă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cantica)
1. (rar) poem epic religios; (spec.) cele trei părţi ale Divinei comedii a lui Dante.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dithyrambe, lat. dithyrambus, gr. dityrambos)
1. (ant.) cântec în onoarea zeului Dionysos, executat cu prilejul sacrificării unei victime, menit să producă extazul colectiv cu ajutorul unor mişcări ritmice şi prin aclamaţii rituale.
2. poem liric pe un ton entuziast.
3. (fig.) elogiu exagerat adus cuiva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épigramme, lat. epigramma)
1. (ant.) inscripție pe pietre funerare, monumente, vase etc.
2. poemă scurtă pe orice temă, de felul celor cultivate în epoca elenistică la Alexandria.
3. specie de poezie scurtă, cu caracter satirizant, care se sfârșește printr-o poantă ironică, mușcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc.