Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. polariser)
1. tr. a face ca un corp să capete poli; a aduce în stare de polarizaţie.
2. a transforma lumina naturală în lumină polarizată.
3. tr., refl. (fig.) a (se) aduna, a (se) concentra.
4. refl. a da naştere unei polarităţi (2).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dépolariser)
1. a micşora gradul de polarizare a luminii (sau a altei radiaţii electromagnetice).
2. a împiedica inducţia şi polarizaţia electrică a unui corp.
3. a frâna sau a micşora polarizarea electrozilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. polarisable)
1. (despre medii) care poate fi (uşor) polarizat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. polarisant)
1. care polarizează; polarizor.
2. microscop ~ = microscop care foloseşte lumina polarizată.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (polariza)
1. faptul de a (se) polariza; polarizație.
2. dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, inițial cu un singur înțeles.
3. (fil.) formare a unor termeni opuși, polari.
4. metodă terapeutică prin folosirea curentului electric de foarte joasă amplitudine, trecut prin electrozi fixați cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. polarisation)
1. stare a unui corp care prezintă polaritate; polarizare.
2. stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare.
3. ~a luminii = ansamblul fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analyseur)
1. instrument pentru determinări analitice.
2. dispozitiv optic cu care se studiază polarizarea luminii.
3. orice aparat cu un sistem de recepţionare şi de analiză a unor informaţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conoscopie)
1. (fiz.) observare a fenomenului de polarizare cromatică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coronomètre)
1. instrument pentru studierea luminii polarizate a coroanei solare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dépolariser)
1. a micşora gradul de polarizare a luminii (sau a altei radiaţii electromagnetice).
2. a împiedica inducţia şi polarizaţia electrică a unui corp.
3. a frâna sau a micşora polarizarea electrozilor.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (fr. dépolarisant)
1. I. care depolarizează; cu proprietatea de a depolariza.
3. II. substanță care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea; depolarizator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dépolarisateur)
1. substanţă care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea; depolarizant.