Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. polarisation)
1. stare a unui corp care prezintă polaritate; polarizare.
2. stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare.
3. ~a luminii = ansamblul fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dépolarisation)
1. acțiunea de a depolariza și rezultatul ei; depolarizare.
2. actul de reducere a polarității sau rezultatul unei astfel de acțiuni; reducerea la o condiție nepolarizată sau mai puțin polarizată.
3. (sociologie) reducerea polarizării politice.
4. (antonime) polarizare, polarizație.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dépolarisation)
1. acțiunea de a depolariza și rezultatul ei; depolarizare.
2. actul de reducere a polarității sau rezultatul unei astfel de acțiuni; reducerea la o condiție nepolarizată sau mai puțin polarizată.
3. (sociologie) reducerea polarizării politice.
4. (antonime) polarizare, polarizație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électrète)
1. material care prezintă la temperatura obişnuită polarizaţie electrică, permanentă, fără să fie deformat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. orthoscope)
1. aparat de polarizaţie pentru observarea intersecţiilor de cristal în lumina polarizată.
2. aparat pentru examinarea fundului de ochi şi a irisului.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. polariser)
1. tr. a face ca un corp să capete poli; a aduce în stare de polarizaţie.
2. a transforma lumina naturală în lumină polarizată.
3. tr., refl. (fig.) a (se) aduna, a (se) concentra.
4. refl. a da naştere unei polarităţi (2).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (polariza)
1. faptul de a (se) polariza; polarizație.
2. dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, inițial cu un singur înțeles.
3. (fil.) formare a unor termeni opuși, polari.
4. metodă terapeutică prin folosirea curentului electric de foarte joasă amplitudine, trecut prin electrozi fixați cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. rémanence)
1. stare (a unui corp) care persistă (după o comprimare).
2. ~ electrică = stare de electrizare a unui corp, având o anumită polarizație electrică, rămasă după suprimarea câmpului electric exterior; ~ magnetică = stare de magnetizare a unui corp, o anumită magnetizație după suprimarea câmpului magnetic exterior.
3. proprietate a unor senzații sau imagini de a persista după încetarea excitației care le-a produs.