Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. poly-, cf. gr. polys „mult, numeros, abundent”)
1. „mult, complex, numeros, supranumerar”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (poli- + acetat)
1. ~ de vinil = produs macromolecular, prin polimerizarea acetatului de vinil, folosit la fabricarea lacurilor şi a vopselelor, a adezivilor etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. polyakène)
1. fruct compus din mai multe achene.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. polyacide)
1. (corp) cu mai multe funcţii acide.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. poliade)
1. (ant.) divinitate ~ă = divinitate care proteja în mod special o cetate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. polyodénite)
1. inflamaţie a mai multor ganglioni.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. abolir, lat. abolere)
1. a anula, a suprima (o lege, o instituţie, o stare social-politică).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abolitionnisme)
1. mişcare politică apărută la sfârşitul sec. XVIII în S.U.A., care susţinea desfiinţarea sclavajului.
2. curent de opinie care susţine necesitatea abolirii unor relaţii sociale, a unui regim politic, unei pedepse.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)
1. absenţă frecventă şi nemotivată dintr-un loc de muncă.
2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.
3. neparticiparea la alegeri sau la şedinţe politice.
4. ~ parlamentar = practică folosită de deputaţii opoziţiei constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. absolutisme)
1. regim politic în care un monarh concentrează în mâinile sale întreaga putere; autocrație.
2. concepție care stă la baza unei monarhii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abstinence, lat. abstinentia)
1. abţinere de la anumite băuturi, alimente etc; abstenţiune.
2. (sintagmă) (economie politică) teoria ~ei = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat.
3. ~ sexuală = abținere de la actul sexual.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.