poliedru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. polyèdre)

1. corp solid cu mai multe feţe poligonale plane.

bază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. base, /9/ rus. baza)

1. parte inferioară a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament.
2. distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonică.
3. electrod corespunzător zonei dintre două joncțiuni ale unui tranzistor.
4. (mat.) număr real, pozitiv și diferit de 1, la care se face logaritmarea.
5. ~ a puterii (unui număr) = număr care se ridică la puterea indicată de exponent.
6. latură a unui poligon sau față a unui poliedru, în poziția cea mai de jos.
7. element fundamental, esențial a ceva (cuvânt, combinație chimică etc.).
8. de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a întemeia, a înființa.
9. totalitatea relațiilor de producție dintr-o etapă determinată a dezvoltării sociale, economice, pe care se înalță suprastructura corespunzătoare.
10. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinată.
11. ~ militară = zonă special amenajată și dotată cu instalații, în care sunt concentrate unități, mijloace și materiale de luptă.
12. ~ sportivă = teren special amenajat și dotat pentru practicarea diferitelor sporturi.
13. substanță chimică cu gust leșietic, care albăstrește hârtia de turnesol și care, în combinație cu un acid, formează o sare; substanță care poate fixa protonii eliberați de un acid.

cristal 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cristal, gr. krystallos)

1. corp mineral (dintr-o rocă) sub formă de poliedru, mărginit de feţe netede.
2. ~ de stâncă = formă naturală cristalizată, pură a silicei.
3. (p. anal.) sticlă de fabricaţie specială, de calitate superioară, transparentă şi incoloră.
4. vas, obiect fabricat dintr-o astfel de sticlă.

decaedru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. décaèdre)

1. (geometrie) solid cu zece fețe; poliedru cu zece feţe.

diagonal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. diagonal, lat. diagonalis)

1. adj. ca o diagonală; oblic.
2. s. n. (text) împletitură de fire care prezintă în ţesătură linii paralele oblice.
3. s. f. segment de dreaptă care uneşte două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru.
4. în ~ = de-a curmezişul.
5. (mil.) curea purtată de-a curmezişul pieptului.
6. bară, grindă etc. pusă în curmeziş.
7. linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei staţii.

dodecaedru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dodécaèdre)

1. poliedru cu douăsprezece feţe.
2. formă cristalină aparţinând sistemului cubic.

faţetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. facette)

1. fiecare dintre fețele mici ale unui poliedru; fiecare dintre fețele unei pietre prețioase.
2. ~ de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere.
3. ochi de ~e = ochi compus al insectelor.
4. (poligr.) placă de fontă pentru fixarea plăcilor de stereotipie.