Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. polyisoprène)
1. produs macromolecular, asemănător cauciucului natural, obţinut prin polimerizarea izoprenului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. spolium)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anaphase)
1. a treia fază a mitozei, în care cromatidele se îndreaptă, fiecare din polii celulei.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. ashram)
1. ermitaj, locul de retragere colectivă unde discipolii se adună în jurul unui guru pentru a primi învățătura sa.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. axe, germ. Achse)
1. dreaptă care se consideră a fi orientată într-un anumit sens.
2. (tehn.) linie dreaptă care ocupă o anumită poziţie într-un sistem tehnic.
3. ~ de rotaţie = dreaptă imaginară în jurul căreia se execută mişcarea de rotaţie a unui corp; ~ optică = linie care trece prin centrul corneei şi prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafeţe faţă de care acestea prezintă anumite proprietăţi de simetrie.
4. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care uneşte polii Pământului până la intersecţia cu sfera cerească.
5. grup constituit în timpul celui de-al doilea război mondial de Germania, Italia şi aliaţii lor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diaster)
1. stadiu al diviziunii mitotice, la sfârşitul anafazei şi începutul telofazei, în care cromozomii sunt grupaţi la polii fusului nuclear sub formă de stea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. distorsion, lat. distorsio)
1. deformare a unei imagini, a unei unde sau a unui semnal audio, datorată imperfecţiunii sistemelor de înregistrare, de transmitere sau redare.
2. modificare a repartiţiei câmpului magnetic de sub polii de excitaţie ai unei maşini de curent continuu, produsă de reacţia indusului.
3. deplasare sistematică a unui rezultat prin metode statice de la valoarea reală.
4. torsiune a expresiei verbale, a gândirii, în schizofrenie.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien)
1. adj. referitor la un meridian.
2. cerc ~ = instrument cu ajutorul căruia se determină trecerea unui astru la meridian și care servește la măsurarea înălțimii astrului; distanță ~ă = diferența de longitudine dintre două puncte situate pe meridiane diferite; linie ~ă = meridiana locului.
3. plan ~ = plan determinat de verticala locului și paralela axei de rotație a Pământului.
4. s. n. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru.
5. intersecția unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței.
6. ~ ceresc = cercul mare din intersecția sferei cerești cu planul care trece prin axa universului.
7. (în acupunctură) linie imaginară a suprafeței pielii care unește diferite puncte corespunzând unui anumit organ.
8. s. f. intersecție a unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței.
9. (astr.) ~a locului = intersecția planului meridian cu planul orizontal într-un loc dat; linie meridiană.
10. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii.
11. canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong.