Rezultate secundare (Politeist,):
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. polythéiste)
1. I. care aparține politeismului, privitor la politeism.
2. II. adept al politeismului (doctrină religioasă care admite existența mai multor zei).
3. persoană care aderă la politeism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brahmanisme)
1. complex de religii indice, cu caracter politeist, a căror divinitate supremă este Brahma.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hassidisme)
2. a. Chr. care se opunea înlocurii monoteismului mozaic printr-un cult elenistic politeist.
3. sectă mistică mozaică, întemeiată în Polonia în sec. XVIII.
Parte de vorbire: s.
Origine: (hoplo- + -latrie)
1. adoraţie a uneltelor de vânătoare şi a armelor de luptă, la unele triburi politeiste.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. monothéiste)
1. I. referitor la monoteism, propriu monoteismului.
2. care adoră un singur Dumnezeu, care admite sau susține monoteismul.
3. II. adept al monoteismului.
4. persoană care se închină unui singur Dumnezeu, care admite sau susține monoteismul.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. panthéon, lat. Pantheon, gr. Pantheion)
1. templu consacrat tuturor zeilor, la greci și la romani.
2. totalitatea divinităților unei mitologii sau unei religii politeiste.
3. clădire monumentală consacrată amintirii oamenilor iluștri, unde se depun rămășițele lor pământești.
4. (fig.) galeria oamenilor iluștri ai unui popor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. théogonie)
1. (în religiile politeiste) reprezentare mitologică despre originea şi genealogia zeilor.
2. totalitatea divinităţilor unui popor.