Dictionar

Rezultate principale (Politeţe.):

Politeţe

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. politesse)

1. fel de a se purta, a vorbi în societate potrivit cerinţelor bunei-cuviinţe; amabilitate.


Rezultate secundare (Politeţe.):

Impoliteţe

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. impolitesse)

1. lipsă de politeţe, mojicie, necuviinţă.


Act

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acte, lat. actum)

1. manifestare a unei activităţi; acţiune, faptă.

2. a face ~ de prezenţă = a apărea undeva, obligat sau din politeţe.

3. document, înscris oficial.

4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.

5. diviziune a unei opere dramatice.

6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.


Amabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aimable, lat. amabilis)

1. care este vrednic de a fi iubit.

2. care se comportă socialmente corect cu ceilalți, care dovadă de politețe și bunătate; prietenos, binevoitor; politicos, sociabil.

3. (antonime) neamabil, dezagreabil.


Amenitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aménité, lat. amoenitas)

1. atitudine binevoitoare; amabilitate, politeţe.


Ceremonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cérémonie, lat. caeremonia)

1. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate.

2. formă exterioară a unui cult (religios).

3. ansamblul regulilor de politeţe, prescrise în raporturile dintre membrii unei societăţi, sau grupări sociale.


Ceremonios, -oasă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cérémonieux)

1. potrivit unor reguli de politeţe exagerată; protocolar, solemn.


Civilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. civilité, lat. civilitas)

1. ansamblu de comportamente legate de politețe.

2. comportare frumoasă, fel curtenitor de a vorbi, de a duce o conversaţie; curtenie.

3. (înv.) civilizație.

4. (anton.) incivilitate.