Dictionar

polițist

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. Polizist)

1. s.m. agent, funcționar de poliție.
2. adj. de poliție, polițienesc.
3. care își exercită puterea cu sprijinul poliției.
4. roman (sau film) ~ = roman (sau film) în care sunt înfățișate fapte criminale; polisier.
 

fotoroman

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. photo-roman)

1. intrigă romanescă sau polițistă sub formă de fotografii însoțite de texte.
 

policeman

Parte de vorbire:  s.m. (anglicism)  
Etimologie: (engl. policeman)

1. ofițer de poliție în țările vorbitoare de limbă engleză; agent de poliție, polițist.
2. (var.) (înv.) polisman.
 

policier

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. policier)

1. roman, film polițist.
2. (var.) polisier.
 

scutier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după it. scudiere)

1. tânăr nobil, ostaș din Occident, care purta scutul și celelalte arme ale suzeranului feudal.
2. militar, polițist prevăzut cu scut.
 

polisier

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. policier)

1. (roman sau) film polițist.
2. (var.) policier.
 

polițienesc

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (poliție + suf. -enesc)

1. care aparține sau este propriu poliției, privitor la poliție; polițist.