Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. pomper)
1. a împinge, a aspira un fluid cu o pompă.
2. (fam.) a presa, a stărui mult pe lângă cineva; a interveni cu putere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. autopompe)
1. autocisternă cu o pompă acţionată de un motor.
2. mașină de pompieri echipată cu pompă și eventual o rezervă de apă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. électropompe)
1. ansamblu al unei pompe sau al unui motor care îi antrenează funcţionarea.
2. pompă acționată de un motor electric.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. motopompe, rus. мотопомпа)
1. pompă remorcabilă, pusă în mișcare de un motor (cu benzină sau electric), folosită în grădinărit, la stingerea incendiilor etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (moto1- + turbopompă)
1. agregat de pompare cu o turbină cu motor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pompe)
1. maşină de forţă, agregat la deplasarea unui fluid dintr-un anumit spaţiu într-altul.
2. cişmea din care se scoate apa din pompare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pompe, lat. pompa)
1. fast, strălucire, splendoare; alai, suită, cortegiu.
2. ~e funebre = serviciu care se ocupă cu efectuarea înmormântărilor.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aspirer, lat. adspirare)
1. tr. a trage aer în plămâni; a inspira.
2. (despre o pompă) a absorbi (un fluid, praful etc.)3. a pronunţa un sunet, întovărăşindu-l de un sunet laringal.
3. intr. (fig.) a năzui, a tinde (spre).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. aspira)
2. (despre substanțe) inhalat.
3. (despre aer sau apă) tras cu pompa.
4. (fon.; despre sunete) rostit cu aspirație.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. autopompe)
1. autocisternă cu o pompă acţionată de un motor.
2. mașină de pompieri echipată cu pompă și eventual o rezervă de apă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brillance)
1. strălucire.
2. (fig.) splendoare, măreţie, pompă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Klaviatur)
1. sistemul clapelor la orgă, pian, clavecin, acordeon etc.
2. totalitatea clapelor sau a butoanelor de comandă la maşina de scris ori la calculat etc.
3. grup de robinete care deservesc conductele legate la o pompă, la un rezervor.
Parte de vorbire: s.n. (învechit)
Origine: (germ. Klistir, ngr. klistir)
1. aparat cu care se fac clisme sau spălături interne; irigator.
2. clismă cu apă introdusă în organism prin anus, folosind o seringă sau o pompă.