poporalnic, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (popor + -alnic)

1. popular.

poporaneitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după popularitate)

1. (rar) caracter popular.

poporanism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după rus. narodnicestvo)

1. curent social-politic, cu implicații literare, apărut în România la sfârșitul sec. XIX, care considera masele țărănești drept elementul de bază al națiunii și factorul hotărâtor în crearea culturii naționale, recomandând, pe plan literar, crearea de opere inspirate din viața țărănimii.

poporanist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (poporan + -ist)

1. I. referitor la poporanism, care aparține poporanismului.
2. (rar) privitor la popor, apropiat de popor.
3. II. adept al poporanismului (mișcare politică românească, întemeiată în 1890 de avocatul și jurnalistul Constantin Stere, care promovează dreptul de vot pentru toți, reforma agrară și un parlament ales proporțional).

analecte

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analectes, lat. analecta)

1. culegere de texte alese din opera unui autor sau din literatura unui popor, a unei epoci.

antipopular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (anti- + popular)

1. care este îndreptat împotriva poporului.
2. care este respins de majoritatea oamenilor, cu referire la acțiuni, idei, etc.

arab, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arabe, lat. arabus)

1. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat și din nordul Africii.
2. adj. care aparține arabilor; arabic (1).
3. arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane și bizantine, cu influențe ale tradiției locale, prezentând în construcții (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric și floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numerație zecimal.
4. (despre cai) care aparține unei rase originare din Pen. Arabia.
5. (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi.

aservi

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. asservir)

1. a supune (un popor, o țară) unor interese sau puteri străine, a subjuga.

barbar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. barbare, lat. barbarus)

1. nume dat de greci și romani oricărui individ care aparținea unei populații străine.
2. (pl.) nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Europa la începutul evului mediu; (sg.) individ aparținând unui asemenea popor.
3. (fig.; și adj.) om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan.
4. (adv.) în mod crud, sălbatic.

barbarie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barbarie, lat. barbaria)

1. stadiu de civilizație înapoiată în care se află un popor, un grup, un om.
2. lipsă de respect pentru cultură și civilizație; faptă, atitudine în care se reflectă o asemenea concepție; sălbăticie, cruzime, neomenie.