portal

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Portal, it. portale)

1. intrare monumentală, cu ancadrament bogat ornamentat, la un edificiu.
2. construcție la intrarea într-un tunel cu întărituri de zidărie sau beton pentru sprijinirea terenului și a taluzului de deasupra.
3. deschidere a unui mare pod de cale ferată.
4. panou suspendat destinat a indica automobiliștilor pe drumurile publice, înaintea benzilor de degajare, direcția de mers către principalele localități.
5. deschidere a unei scene de teatru.
6. (geol.) arcadă.

portal 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. portal)

1. care aparține sistemului venei porte.

portaltoi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. porte-greffe)

1. plantă pe care se grefează altoiul.

anteportal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. avant-portail)

1. (arhitectură) situat în fața portalului principal; care precedă un portal.

arcadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arcade)

1. element de arhitectură dintr-un arc și din elementele care îl susțin.
2. motiv decorativ constând din înscrierea ritmică a unor arce de cerc.
3. porțiune anatomică (osoasă) în formă de arc; partea curbată a osului frontal, deasupra ochiului.
4. (geol.) microrelief de forma unui arc suspendat; portal.
5. fiecare dintre părțile unei șei, sub formă de punți arcuite.

arhivoltă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archivolte)

1. mulură la partea de sus a unei arcade, a unui portal.

bandou

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bandeau)

1. legătură de încins fruntea, capul, de legat ochii.
2. cadru decorativ exterior al portalului unui tunel.
3. mulură orizontală ieșită ușor în relief, care marchează nașterea unei bolți sau limita dintre etaje.

cistercieni

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cisterciens)

1. s. m. pl. ordin de călugări benedictini din Franța, din sec. XI, care au jucat un rol deosebit în colportarea formelor arhitectonice ale goticului timpuriu, suprimând la biserici turnurile, portalurile, sculpturile și vitraliile pictate.
2. adj. care aparține ordinului cistercienilor (I).

doucin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. doucin)

1. varietate de măr sălbatic, cu frunze lungi și fructe mici, folosit în pepiniere ca portaltoi.