Rezultate secundare (Porţi):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. portique, lat. porticus)
1. galerie deschisă, susţinută de o colonadă, de-a lungul unei clădiri, în jurul unei grădini sau pieţe.
2. instalaţie de gimnastică cu o serie de aparate (pârghii, prăjini etc.) pentru diferite exerciţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. portion, lat. portio, germ. Portion)
1. cantitate determinată, dintr-un aliment, material etc.
2. parte dintr-un tot; fracţiune, fragment, tronson.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. portière)
1. uşă cu geam (la un automobil, la o trăsură închisă, la un vagon de tren).
2. draperie deasupra unei uşi.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. portionner)
1. a tăia (carne, mezeluri etc.) în porţii (pentru vânzare).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (porționa)
1. acțiunea de a porționa, de a împărți în porții, în special pentru alimente.
Parte de vorbire: s.f.
Origine:
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abrupt, lat. abruptus)
1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adéphagie)
1. (med.) foame excesivă, disproporționată, pe care persoana afectată nu o poate controla; bulimie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. admission, lat. admissio)
1. intrare a agentului motor în cilindrul unei maşini sau în maşina care îl utilizează.
2. porţiune din cursa pistonului în timpul căreia agentul motor intră în cilindru.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aéromodélisme)
1. tehnica construirii de aeromodele.
2. activitate sportivă pentru construcţia şi lansarea aeromodelelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aphotique)
1. (oceanografie) care este lipsit de lumină; mezopelagic.
2. zona ~ă = porțiune a unui ocean (sau lac) neexpusă luminii soarelui din cauza adâncimii apei și unde se întâlnește doar lumina produsă de bioluminiscență.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. alignement)
1. linie dreaptă de teren determinată pe puncte caracteristice.
2. porţiune dreaptă din traseul unei căi de comunicaţie cuprinsă între două curbe consecutive.