posibil, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. possible, lat. possibilis)

1. I. care îndeplinește condițiile necesare pentru a fi, a exista sau a se produce, fără să implice o realizare efectivă; care poate fi, exista sau care se poate produce; care se poate realiza, întâmpla.
2. II. ceea ce este cu putință.
3. (expr.) a face tot ~ul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit.
4. (antonim) imposibil.

posibilism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. possibilisme)

1. mișcare socialistă moderată, în Franța în sec. XIX, care căuta să abată proletariatul de la metodele revoluționare de luptă, propunând limitarea activității acestuia la cadrul politicii „posibilului”.

posibilist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. possibiliste)

1. I. relativ la posibilism, socialismul reformist al lui Paul Brousse (1844- 1912).
2. care aparține posibilismului.
3. II. adept al posibilismului.

posibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. possibilité, lat. possibillitas)

1. faptul de a fi posibil.
2. premisele obiective ale unei realități viitoare.
3. modalitate de realizare a ceva.
4. în măsura (sau în limita) ~tăților = atât cât este posibil.
5. (pl.) calități de care dispune cineva.

-abil

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -able, cf. lat. abilis)

1. „posibil”.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

abuza

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abuser)

1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
4. a amăgi, a înșela.
5. a violenta, a viola.

acatalepsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acatalepsie)

1. (la scepticii greci) renunțare din principiu de a mai căuta soluția unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranță în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.

acatizie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. akathisie)

1. (med.) sindrom de neliniște motorie caracterizat prin nevoia pacientului de a se mișca în permanență.
2. (med.) nevroză caracterizată prin imposibilitatea de a sta sau de a rămâne așezat.

acces

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accès, lat. accessus)

1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.