Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. postérieur, lat. posterior)
2. (adv.) mai târziu; ulterior.
3. aflat în partea dinapoi; dorsal.
4. (despre vocale) care se articulează în partea de dinapoi a cavităţii bucale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. postériorité)
1. calitatea de a fi posterior, faptul de a fi posterior (în timp).
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)
1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.
7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. antériorité)
1. însuşirea de a fi anterior; prioritate de timp; precedenţă.
Parte de vorbire: loc. adj., loc. adv.
Origine: (lat. a priori „din ceea ce precedă”)
1. bazat pe un punct de vedere fără experiență, fără cunoașterea subiectului; la prima vedere; (în mod) aprioric.
Parte de vorbire: s.
Origine: ( asimila)
2. fenomen fonetic, transformarea unui sunet sub influenţa altuia aflat în apropiere, în sensul dobândirii unei caracteristici asemănătoare; asimilaţie.
3. ~ progresivă = asimilare realizată din sunetul anterior; ~ regresivă = asimilare realizată din sunetul posterior.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caecopexie)
1. fixare a cecului2 la planul posterior al abdomenului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. choane)
1. orificiu posterior al foselor nazale; nară interioară.