autobiografie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autobiographie, rus. автобиография)

1. biografie a unei persoane, scrisă de ea însăși.
2. scriere literară aparținând genului epic, în care autorul își povestește viața sau doar o parte din ea.

eroic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. héroïque)

1. adj. propriu eroilor; cu calități de erou.
2. măreț, grandios.
3. (despre poezii, poeme etc.) care cântă, povestește faptele unui erou.
4. s. n. formă de manifestare a sublimului, expresie viguroasă a unirii idealului etic cu cel estetic.

giostră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. giostra)

1. compunere poetică în care se povestește despre o întrecere cavalerească.

narator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. narrateur, lat. narrator)

1. persoană care narează, care povestește ceva; povestitor.

schiță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. schizzo)

1. desen sumar reprezentând aproximativ conturul și trăsăturile specifice ale unui obiect.
2. desen executat repede, după o hartă sau după natură în scopul redării detaliilor topografice ale unei porțiuni de teren.
3. reprezentare sumară, în linii generale, a (concepției) unei lucrări scrise, a unui plan de acțiune etc.
4. specie literară epică în proză în care se povestește o întâmplare scurtă și simplă.
5. gest, atitudine, mișcare abia sugerată.

vorbitor, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f., III. s.n.  
Etimologie: (vorbi + -tor; III. fr. parloir)

1. I. care vorbește; care folosește limbajul articulat.
2. care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ.
3. care constituie o dovadă serioasă; care vorbește de la sine; evident, edificator, elocvent.
4. II. persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat.
5. persoană care povestește, care discută cu alții.
6. persoană care are darul de a vorbi frumos și liber în public; orator.
7. III. cameră specială în cămine, în cazărmi etc., destinată întrevederilor celor internați cu persoane venite din afară; parloar.
8. difuzor pentru amplificarea vocii.