Dictionar

Rezultate principale (Poziție):

Poziţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. position, lat. positio, germ. Position)

1. mod în care este așezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se găsește ceva sau cineva.

2. (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul în care sunt ținute mâinile în timpul cântatului la instrumentele muzicale.

3. locul pe care îl ocupă un sunet într-un cuvânt.

4. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de război pe mare, servind ca bază de atac sau de apărare.

5. atitudine a corpului; ținută.

6. situație, stare în care se găsește cineva sau ceva.

7. situație socială, rang.


Rezultate secundare (Poziție):

Antepoziţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. antéposition)

1. (lingv.) antepunere; stare a cuvântului, a particulelor antepuse.

2. ~a uterului = deplasare înainte a uterului.

3. (anton.) postpoziție.


Apoziţie

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT appositio

2. FR apposition

3. EN apposition

4. DE Apposition; Dickenwachstum; Erstarkungswachstum; Appositionswachstum

5. RU aппозиция

6. HU appoziciós növekedés, sejtfal vastagodás egymásratevés által


Apoziţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apposition, lat. appositio)

1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ.

2. orice construcţie sintactică de tip apoziţional.

3. (biol.) creştere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi.


Compoziţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. composition, lat. compostio)

1. totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate, o substanţă, un corp etc.; structură.

2. compus; amestec.

3. operă artistică, muzicală.

4. mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare.

5. studiul regulilor de compunere a unei bucăţi muzicale; arta de a compune muzică potrivit anumitor reguli.

6. mod în care a fost compusă o bucată muzicală.

7. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou.

8. (fot.) aranjament artistic şi raţional al unei imagini.

9. gen de pictură care reprezintă personaje în acţiune.

10. tip de interpretare a unui rol de către un actor.

11. compunere (4).

12. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi.

13. formă de tipar constituită din elementele ei componente.


Contraexpoziţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (contra1- + expoziţie)

1. (muz.) secţiune facultativă a fugii, după expoziţie (3), repetare a subiectului în tonalitatea principală, de către toate vocile, dar în altă ordine.


Contrapoziţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contraposition)

1. (log.) deducerea unei judecăţi noi prin înlocuirea termenilor cu contrariile lor.


Ablativ

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.

2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.


Abroga

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abrogare, fr. abroger)

1. a scoate din vigoare un act normativ.

2. a anula, a suprima o lege, o dispoziție oficială.

3. a declara lipsit de valabilitate.


Absenteism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)

1. absenţă frecventă şi nemotivată dintr-un loc de muncă.

2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.

3. neparticiparea la alegeri sau la şedinţe politice.

4. ~ parlamentar = practică folosită de deputaţii opoziţiei constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.


Adjectival, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adjectival)

1. exprimat printr-un adjectiv.

2. articol ~ = articol care se aşază între un substantiv articulat precedat de prepoziţie.

3. (despre construcţii gramaticale) cu valoare de adjectiv.


Administraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. administration, lat. administratio, /2/ rus. administraţiia)

1. ansamblul organelor executive şi de dispoziţie ale statului; personalul de conducere al unei întreprinderi, instituţii etc.

2. consiliu de ~ = consiliu însărcinat cu conducerea unei societăţi de acţiuni.

3. serviciu al armatei care avea în sarcină hrana şi îmbrăcămintea trupelor.


Adversativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adversatif, lat. adversativus)

1. care exprimă o opoziţie.

2. propoziţie (şi s. f.) = propoziţie coordonată care exprimă o opoziţie faţă de coordonata ei; conjuncţie = conjuncţie care introduce o propoziţie adversativă.