pozitivist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. positiviste)

1. I. referitor la pozitivism.
2. (rar) legat de realitatea concretă, de fapte.
3. II. adept al pozitivismului.
4. persoană care manifestă atașament, uneori excesiv, față de fapte.

convenționalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conventionnalisme)

1. caracterul a ceea ce este convențional; tendință de a se conforma regulilor general acceptate, fără o percepere proprie, a faptelor; prezență masivă în opera de artă a unor elemente de conținut sau de expresie devenite clișee.
2. concepție filozofică pozitivistă potrivit căreia axiomele geometrice, legile și teoriile științifice ar fi simple convenții create în mod arbitrar de oamenii de știință.

emotivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. émotivisme)

1. școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță.

empiriocriticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. empiriokritiţizm)

1. curent filozofic pozitivist care rupea experiența, de materie și concepea lumea ca un simplu complex de senzații, negând existența obiectivă a realității lumii; machism.

filozofie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. philosophie, gr. philosophia)

1. concepție generală despre lume și viață, formă a conștiinței sociale, constituind un sistem coerent de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale.
2. ~ lingvistică = teorie neopozitivistă care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului.
3. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al științei.
4. ~ culturii = disciplină teoretică relativ autonomă, care se preocupă de definirea genetică, structurală și funcțională a fenomenului culturii.
5. comportare, fel de a reacționa al cuiva în fața unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea și viața; înțelepciune, stoicism.
6. (fam.) problemă greu de rezolvat.
7. sistem filozofic aparținând unei persoane, școli sau epoci.

fizicalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. physicalisme)

1. concepție neopozitivistă potrivit căreia limbajul fizicii ar fi limbajul tuturor științelor.

microsociologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. microsociologie)

1. studiu sociologic al microgrupurilor, care se bazează adesea pe observație directă, mai degrabă decât pe date statistice.
2. studiul legăturilor sociale de bază, cunoașterea interacțiunilor sociale și relațiilor dintre grupuri sociale mici (familie, cuplu et cetera).
3. curent pozitivist în sociologia contemporană, care consideră, în spirit idealist-subiectiv, că factorul fundamental al vieții sociale îl constituie relațiile afective din cadrul unor microgrupuri.
4. (antonim) macrosociologie.