Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conventionnalisme)
1. caracterul a ceea ce este convenţional; tendinţă de a se conforma regulilor general acceptate, fără o percepere proprie, a faptelor; prezenţă masivă în opera de artă a unor elemente de conţinut sau de expresie devenite clişee.
2. concepţie filozofică pozitivistă potrivit căreia axiomele geometrice, legile şi teoriile ştiinţifice ar fi simple convenţii create în mod arbitrar de oamenii de ştiinţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. émotivisme)
1. şcoală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noţiunilor şi al judecăţilor morale este pur emotiv, exprimând doar intenţiile şi dorinţele celui care le enunţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. philosophie, gr. philosophia)
1. concepție generală despre lume și viață, formă a conștiinței sociale, constituind un sistem coerent de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale.
2. ~ lingvistică = teorie neopozitivistă care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului.
3. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al științei.
4. ~ culturii = disciplină teoretică relativ autonomă, care se preocupă de definirea genetică, structurală și funcțională a fenomenului culturii.
5. comportare, fel de a reacționa al cuiva în fața unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea și viața; înțelepciune, stoicism.
6. (fam.) problemă greu de rezolvat.
7. sistem filozofic aparținând unei persoane, școli sau epoci.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. physicalisme)
1. concepţie neopozitivistă potrivit căreia limbajul fizicii ar fi limbajul tuturor ştiinţelor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. scientisme)
1. concepție filozofică pozitivistă care consideră că știința, concepută ca un ansamblu de cunoștințe „pozitive”, exacte, eliberată de orice implicații „metafizice”, este singura în măsură să rezolve toate problemele cunoașterii; fetișizare a științei.
2. poziție teoretică avansată a unor savanți cu vederi avansate, dialectice.