Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. positional)
1. care depinde de poziție, care se referă la poziție.
2. care are o anumită poziție într-un cuvânt.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. appositif)
1. care serveşte ca apoziţie; apoziţional.
2. propoziţie ~ă = propoziţie cu rol de apoziţie, pe lângă (un element din) regentă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apposition, lat. appositio)
1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ.
2. orice construcţie sintactică de tip apoziţional.
3. (biol.) creştere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. connectivus)
1. adj. care poate fi conectat, unit.
2. s. m. (log.) legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naştere expresii; conector.
3. s. n. cuvânt (prepoziţie, conjuncţie) care realizează o relaţie în cadrul propoziţiei sau frazei.
4. nerv care reuneşte mai mulţi ganglioni.
5. parte terminală a filamentului staminal care uneşte cele două teci ale anterelor.
7. s. f. (inform.) operator în calculul propoziţional.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (de- + locuţ/une/ + /t/iv)
1. (despre prefixe) de origine prepoziţională, care formează cuvinte de la locuţiuni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. foncteur)
1. (log.) conector interpropoziţional care joacă rolul de operator logic; orice cuvânt cu funcţie sintactică.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. gambit, cf. it. gambetto)
1. (șah) sacrificare a unei piese sau a unui pion la începutul unei partide pentru a obține un avantaj în atac.
2. (șah, dame) sacrificarea unei piese pentru un avantaj pozițional.