Dictionar

Rezultate principale (Practica):

Practica

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. pratiquer)

1. a pune în practică.

2. a profesa, a exercita o meserie, un sport etc.


Practică

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. praktik, fr. pratique)

1. acțiunea de a practica; practicare; (prin ext.) deprindere, obicei.

2. activitate voluntară care vizează rezultate concrete (opuse teoriei).

3. activitate generală a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv.

4. manieră concretă de a desfășura o activitate; exercițiu.

5. (loc. adv.) în ~ = în mod concret, în realitate.

6. (expr.) a pune în ~ = a aplica.

7. exercitare a unei profesiuni, profesare a unei științe, a unei arte etc.

8. aplicare și verificare pe teren a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare; stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev.

9. (în domeniul moral și social) faptul de a urma o regulă de acțiune (ex. practică religioasă).

10. mod obișnuit de a acționa, comportament obișnuit (ex. practică obișnuită).

11. experiență, rutină.


Rezultate secundare (Practica):

Practicabil, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (după fr. praticable)

1. adj. care se poate aplica în practică.

2. (despre drumuri) pe unde se poate umbla, merge; accesibil.

3. s. n. element de decor dintr-un podium mobil care servește pentru a căpăta înălțimea dorită pe scenă.

4. platformă pe care se instalează utilajele de filmare și iluminare.


Practicabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. practicabilité, praticabilité; eng. practicability)

1. starea, caracterul a ceea ce este practicabil.

2. calitate a unui lucru de a putea fi folosit.

3. calitate a unui lucru de a putea fi executat sau realizat; fezabilitate.

4. calitate a unui lucru de a permite trecerea fară greutate și fără pericol.

5. (anton.) impracticabilitate.


Practicant, -ă

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Praktikant)

1. cel care îndeplineşte un stagiu de practică într-un domeniu oarecare.

2. cel ce practică o profesiune, o disciplină sportivă.


Abilita

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.

2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.


Absenteism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)

1. absenţă frecventă şi nemotivată dintr-un loc de muncă.

2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.

3. neparticiparea la alegeri sau la şedinţe politice.

4. ~ parlamentar = practică folosită de deputaţii opoziţiei constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.


Absenteist, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. absentéiste)

1. (cel) care practică absenteismul.


Abstinent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstinent, lat. abstinens)

1. (cel) care practică abstinenţa.

2. (cel) care se abţine înfrângându-şi o plăcere.

3. cumpătat, lipsit de lăcomie.


Acreditiv

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accréditif, germ. Akkreditiv)

1. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani.

2. sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii şi consemnaţiuni; înscris care certifică o asemenea depunere.


Acupunctor

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acupuncteur)

1. medic care practică acupunctura; acupuncturist.