practica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. pratiquer)

1. a pune în practică.
2. a profesa, a exercita o meserie, un sport etc.

practică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. praktik, fr. pratique)

1. acțiunea de a practica; practicare; (prin ext.) deprindere, obicei.
2. activitate voluntară care vizează rezultate concrete (opuse teoriei).
3. activitate generală a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv.
4. manieră concretă de a desfășura o activitate; exercițiu.
5. (loc. adv.) în ~ = în mod concret, în realitate.
6. (expr.) a pune în ~ = a aplica.
7. exercitare a unei profesiuni, profesare a unei științe, a unei arte etc.
8. aplicare și verificare pe teren a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare; stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev.
9. (în domeniul moral și social) faptul de a urma o regulă de acțiune (ex. practică religioasă).
10. mod obișnuit de a acționa, comportament obișnuit (ex. practică obișnuită).
11. experiență, rutină.

practicabil, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (după fr. praticable)

1. adj. care se poate aplica în practică.
2. (despre drumuri) pe unde se poate umbla, merge; accesibil.
3. s. n. element de decor dintr-un podium mobil care servește pentru a căpăta înălțimea dorită pe scenă.
4. platformă pe care se instalează utilajele de filmare și iluminare.

practicabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. practicabilité, praticabilité; eng. practicability)

1. starea, caracterul a ceea ce este practicabil.
2. calitate a unui lucru de a putea fi folosit.
3. calitate a unui lucru de a putea fi executat sau realizat; fezabilitate.
4. calitate a unui lucru de a permite trecerea fară greutate și fără pericol.
5. (anton.) impracticabilitate.

practicant, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Praktikant)

1. cel care îndeplinește un stagiu de practică într-un domeniu oarecare.
2. cel ce practică o profesiune, o disciplină sportivă.

abilita

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.
2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.

absenteism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)

1. absență frecventă și nemotivată dintr-un loc de muncă.
2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.
3. neparticiparea la alegeri sau la ședințe politice.
4. ~ parlamentar = practică folosită de deputații opoziției constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.

absenteist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. absentéiste)

1. (cel) care practică absenteismul.

abstinent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstinent, lat. abstinens)

1. (cel) care practică abstinența.
2. (cel) care se abține înfrângându-și o plăcere.
3. cumpătat, lipsit de lăcomie.

acreditiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accréditif, germ. Akkreditiv)

1. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani.
2. sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii și consemnațiuni; înscris care certifică o asemenea depunere.

acupunctor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acupuncteur)

1. medic care practică acupunctura; acupuncturist.