bază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. base, /9/ rus. baza)

1. parte inferioară a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament.
2. distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonică.
3. electrod corespunzător zonei dintre două joncțiuni ale unui tranzistor.
4. (mat.) număr real, pozitiv și diferit de 1, la care se face logaritmarea.
5. ~ a puterii (unui număr) = număr care se ridică la puterea indicată de exponent.
6. latură a unui poligon sau față a unui poliedru, în poziția cea mai de jos.
7. element fundamental, esențial a ceva (cuvânt, combinație chimică etc.).
8. de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a întemeia, a înființa.
9. totalitatea relațiilor de producție dintr-o etapă determinată a dezvoltării sociale, economice, pe care se înalță suprastructura corespunzătoare.
10. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinată.
11. ~ militară = zonă special amenajată și dotată cu instalații, în care sunt concentrate unități, mijloace și materiale de luptă.
12. ~ sportivă = teren special amenajat și dotat pentru practicarea diferitelor sporturi.
13. substanță chimică cu gust leșietic, care albăstrește hârtia de turnesol și care, în combinație cu un acid, formează o sare; substanță care poate fixa protonii eliberați de un acid.

cleuasm

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. cléuasme, gr. kleuasmos)

1. figură de stil prin care cineva simulează că își reproșează anumite lipsuri pentru a da de înțeles că nu e vinovat.
2. figură retorică constând în practicarea autodeprecierii în speranța unei infirmări de către interlocutor.

deviaţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déviation, lat. deviatio)

1. abatere faţă de o direcţie normală dată.
2. ~ de sept = deformare a septului nazal.
3. (biol.) transformare a unui organ într-altul, cu altă structură şi altă funcţie.
4. ~ sexuală = practicarea relaţiilor erotice între parteneri aparţinând aceluiaşi sex; homosexualitate.
5. (fiz.) unghi format de raza emergentă dintr-un sistem cu cea incidentă; deflexiune. (2).
6. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenţa maselor de metal situate la bord.

flagelaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. flagellation, lat. flagellatio)

1. acțiunea de a biciui sau de a fi biciuit ca pedeapsă sau penitență; flagelare.
2. (prin metonimie) pictură reprezentând flagelarea lui Hristos.
3. perversiune sexuală care constă în practicarea biciuirii pentru a obține satisfacție sexuală; flagelantism.
4. masaj prin loviri scurte cu degetele sau cu palete.
5. (fig.) mustrare aspră.

fornicaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. fornication, lat. fornicatio)

1. relații sexuale în general, practicarea plăcerilor sexuale; desfrânare, luxură.

gastroplicatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. gastro-plication)

1. practicarea operatorie de cutări în pereţii stomacului; gastrorafie.