Dictionar

practica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. pratiquer)

1. a pune în practică.
2. a profesa, a exercita o meserie, un sport etc.
 
 
 
 
 

abilita

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.
2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.
 
 

absenteist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. absentéiste)

1. (cel) care practică absenteismul.
 

abstinent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstinent, lat. abstinens)

1. (cel) care practică abstinența.
2. (cel) care se abține înfrângându-și o plăcere.
3. cumpătat, lipsit de lăcomie.
 
 

acupunctor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acupuncteur)

1. medic care practică acupunctura; acupuncturist.