Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. engl. pragmatics, germ. pragmatik)
1. parte a semioticii care studiază modul în care omul înțelege și folosește semnele.
2. disciplină care se ocupă cu studiul limbii în contextul de comunicare.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. pragmatiste)
2. (prin ext.) (cel) care caută eficiență, utilitate în acțiunea sa, comportamentul său.
3. adj. referitor la pragmatism; pragmatic.
4. s.m.f. persoană pragmatică; utilitarist.