Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. préciser)
1. a determina, a arăta în mod precis, clar, exact; (p. ext.) a elucida.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. precisabile)
Parte de vorbire: adv.
Origine: (fr. précisément, it. precisamente)
1. în mod precis; cu precizie, (înv.) exactemente.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (contur)
2. tr., refl. (fig.) a (se) închega în forme precise; a (se) preciza.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. quantifier)
1. (log.) a atribui o cantitate unui termen.
2. a determina cantitatea a ceva.
3. a preciza cantitatea predicatului în raport cu subiectul.
4. a stabili valorile discontinue pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune unei mărimi fizice o variaţie discontinuă, prin cuantă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. définir, lat. definire)
1. tr. a da o definiţie; a explica sensurile unui cuvânt, ale unei noţiuni.
2. a determina, a preciza, a delimita; a caracteriza pe cineva.
3. refl. a se autocaracteriza.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (definit)
1. (despre cuvinte, noţiuni) explicat; precizat.
2. (lingv.) articol ~ = articol care, ataşat substantivului, arată că obiectul denumit de acesta este cunoscut, individualizat; articol hotărât.
3. (bot.; despre organe) cu o creştere limitată.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déterminer, lat. determinare)
1. a fi cauza imediată a unui fapt, fenomen sau proces; a condiţiona, a cauza.
2. a stabili cu precizie (o dată un termen).
3. a calcula (pe baza unor date).
4. a convinge, a decide la ceva.
5. a preciza, a lămuri sau a restrânge sensul unui cuvânt, al unei propoziţii.
6. (mat., fiz.) a afla valoarea unei mărimi; a măsura.
Parte de vorbire: s.
Origine: (determina)
1. acţiunea de a determina.
2. operaţie logică, inversă generalizării, prin care se trece de la noţiuni mai generale la noţiuni mai puţin generale.
3. precizare a conţinutului unui cuvânt sau al unei propoziţii (determinat) cu ajutorul unui determinant.