Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. précurseur, lat. praecursor)
1. s. m. f. predecesor.
2. adj. care precedă, anunţă un fapt.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avant-garde)
1. detaşament care se trimite în fruntea unei trupe în marş spre a face siguranţa pe direcţia de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.
2. clasă, grup social, organizaţie politică conducătoare, care se situează pe poziţiile cele mai înaintate în cadrul unei mişcări sociale, politice, naţionale etc.
3. de ~ = care merge, care conduce.
4. mişcare literar-artistică complexă şi eterogenă, care, afişând o respingere totală a formelor consacrate şi a tradiţiei, proclamă ostentativ şi polemic necesitatea înnoirii, asumându-şi rol de precursor; avangardism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. effectivisme)
1. concepție proprie unui grup de matematicieni francezi, precursori ai intuiționismului, care susțin că, pentru a fi eficiente, valabile, obiectele matematice nu trebuie definite doar prin axiome, prin caracteristicile lor abstracte, ci definiția lor trebuie să indice etapele prin care se ajunge la ele.
Parte de vorbire: s.n. pl.
Origine: (fr. hominidés)
1. (paleontologie) familie de primate cuprinzând omul și precursorii săi fosili din perioada cuaternară; hominizi.
2. (la sg.) reprezentant al acestei familii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. prédécesseur, lat. praedecessor)
1. s. m. f. cel care a precedat pe cineva într-o funcţie, demnitate etc.; antecesor, precursor.
2. s. m. (pl.) strămoşi, înaintaşi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (pre- + mergător)
1. (cel) care precedă pe cineva sau ceva; precursor.