Parte de vorbire: s.
Origine: (pre- + cădere)
2. cu ~ = mai ales, îndeosebi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dextralité)
1. însuşire de a folosi cu precădere mâna dreaptă.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. fondamentaliste)
1. I. care se referă la fundamentalism.
2. referitor la fundamente, la revenirea la elementele de bază.
3. (protestantism) care apără o interpretare literală a textelor sacre.
4. II. adept al fundamentalismului.
5. cel care reduce religia la interpretarea strictă a textelor de bază sau originale.
6. extremist de factură religioasă, cu precădere islamică, fanatic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. galant, it. galante)
1. curtenitor, politicos cu femeile; (p. ext.) manierat, delicat, amabil.
2. literatură ~ă = literatură care cultivă cu precădere intriga amoroasă; aventură ~ă = aventură amoroasă.
3. darnic, generos, mărinimos.
4. stil ~ = stilul liber al muzicii pentru clavecin sau pian, înclinat spre efecte facile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. influence)
1. acţiune exercitată asupra unei fiinţe sau a unui lucru, putând să-i modifice conţinutul, caracterul, forma etc.
2. putere, trecere, precădere.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. paesaggistico)
2. (despre pictură, opere literare sau muzicale) care îşi propune cu precădere descrierea unui peisaj.
3. s. f. ramură a picturii cuprinzând genul peisajului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. priorité)
1. însușire de a fi primul într-o succesiune temporală; anterioritate, întâietate.
2. importanță primordială pe care o are sau trebuie să o aibă cineva sau ceva în raport cu altcineva sau cu altceva; precădere, primordialitate.
3. dreptul de a face ceva înaintea altora; avantaj special de care se bucură cineva sau ceva; (jur.) preferinţă.
4. (circulație) dreptul de a trece înaintea altora.
5. (circulație) ~ de dreapta = regulă de circulație care impune șoferului care vine din stânga să cedeze trecerea celui care vine din dreapta.