Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. prédécesseur, lat. praedecessor)
1. s. m. f. cel care a precedat pe cineva într-o funcţie, demnitate etc.; antecesor, precursor.
2. s. m. (pl.) strămoşi, înaintaşi.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. ancêtre)
1. persoană care se află la originea unei familii, din care se descinde; strămoș, predecesor.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (it. antecessore, lat. antecesor)
1. persoană care precede pe cineva într-o funcție sau demnitate; predecesor.
2. persoană care a existat înainte; strămoș.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Epigone, fr. épigone, lat. epigonus, gr. epigonos)
1. denumire dată fiilor celor șapte comandanți la asediul Tebei.
2. diadoh.
3. urmaș lipsit de orginalitate, inferior predecesorilor; scriitor minor din faza de declin a unei școli literare.
4. (biol.) descendent al unui tip animal care prezintă variație în formă.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. heres, -dis, it. erede)
1. cel care, la moartea unei persoane, devine (co)proprietarul averii acestuia; moștenitor.
2. cel care, prin drept de naștere sau prin desemnare, urmează pe cineva într-o funcție, într-o demnitate, la tron etc.
3. (fig.) cel care duce mai departe tradițiile predecesorilor săi, care continuă învățătura unei persoane etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. précurseur, lat. praecursor)
1. s. m. f. predecesor.
2. adj. care precedă, anunţă un fapt.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. préraphaélite)
1. I. referitor la prerafaelitism, propriu prerafaelitismului; (rar) prerafaelist.
2. II. adept al prerafaelitismului (mișcare artistică, născută în Regatul Unit la mijlocul secolului al XIX-lea, care se inspiră din maniera și lucrările pictorilor italieni, predecesori ai lui Rafael); (rar) prerafaelist.