Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. prédominer)
1. a sta mai presus, a avea rolul principal; a domina.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. prédominant)
1. care predomină, care prevalează; predominator.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT praedominans; praevalens
2. FR prédominant; prépondérant
4. DE vorherrschend; überwiegend
5. RU доминирующий; rосподсвующий
6. HU uralkodó, túlsúlyban levő; fölényben levő, döntő; hasznot húzó, kihasználó
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. prédominance)
1. caracter predominant; calitatea a ceea ce predomină; superioritate, predominare, predominaţie.
2. (var.) (reg.) predominență.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (predomina)
1. acțiunea de a predomina și rezultatul ei; predominanță, predominație.
2. superioritate pe care cineva sau ceva o are asupra altcuiva prin număr, cantitate, dimensiune, forță, valoare, intensitate, autoritate etc.
3. ridicare valorică deasupra altora.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. prédomination)
1. condiția sau starea de a fi predominant; ascendență, dominație, preeminență, preponderență.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (predomina + -tor)
1. care predomină prin număr, cantitate, dimensiune, forță, valoare, intensitate, autoritate etc.; predominant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acoulalia)
1. limbaj în care predomină jargonofazia şi nonsensurile.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affectif, lat. affectivus)
1. care se referă la sentimente, emoții, la afect.
2. care provoacă o reacție organică conștientă.
3. caracterizat de predominanța emoțiilor și sentimentelor.
4. care dovedeşte afecţiune; sensibil, sentimental.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agraire, lat. agrarius)
1. referitor la proprietatea funciară; agrarian, agricol.
2. reformă ~ă = reformă a relaţiilor de proprietate asupra pământului.
3. în care predomină agricultura.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. banc)
1. depunere de aluviuni, nisip, pietriş şi nămol pe fundul mărilor, lacurilor şi al fluviilor.
2. aglomerare de peşti marini, în care predomină o anumită specie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baroque, it. barocco)
1. stil ~ (şi s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea şi monumentalitatea formelor, ornamentaţia excesivă, inventivitatea şi fantezia exprimării.
2. stil de la sfârşitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conţinutului.
3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. basaltique)
1. care este format în întregime sau parțial din bazalt.
2. care se referă la sau care amintește de bazalt.
3. organe ~e = formațiuni vulcanice, sub formă de prisme poligonale (predominant hexagonale), care se formează prin fracturarea progresivă a rocii în timpul răcirii relativ lente a bazaltului.