Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. chiasme, cf. gr. chiasma – încrucișare)
1. figură de stil constând în aşezarea inversată a două perechi de cuvinte, pentru a forma o antiteză.
2. semn în formă de χ (khi) care indică, pe marginea unui manuscris, un pasaj dezaprobat.
3. (anat.) încrucișare în formă de x a prelungirilor nervoase ale nervului optic care face posibilă simultaneitatea vederii binoculare; chiasmă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. exinscrit)
1. (mat.; despre cercuri) tangent unei laturi a unui triunghi şi prelungirilor celorlalte două.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. virtuel)
1. care există ca posibilitate, fără a se produce în fapt; potențial.
2. (despre imaginea unui obiect) obținută prin intersectarea prelungirilor unor raze de lumină divergente.
3. (despre noțiuni din mecanica cuantică) care nu desemnează obiecte sau fenomene reale.