Dictionar

acolit, -ă

Parte de vorbire:  I. s.m.f., II. s.m.  
Etimologie: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
 

lector, -ă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lecteur, lat. lector)

1. s. m. f. cititor.
2. cel care citește cu voce tare unei persoane suferinde.
3. persoană care citește într-o editură manuscrisele predate spre publicare și referă asupra lor.
4. ajutor al preotului care citea în timpul slujbei textele edificatoare.
5. s. n. aparat pentru redarea unor sunete înregistrate.
6. dispozitiv periferic care permite citirea și introducerea informației de pe o cartelă perforată într-un calculator sau ordinator.
 

responsoriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. responsorio, lat. responsorium)

1. răspuns al corului sau al unor soliști dat preotului la liturghie.
 

umeral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. huméral)

1. referitor la umăr; care este legat de umăr.
2. (med.) (despre artere) care este situată la nivelul brațului.
3. (rel.) voal ~ = fâșie de pânză care acoperă umerii preotului.
 

păstoricesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (păstor + -icesc)

1. care aparține preotului, referitor la preot; preoțesc.