Dictionar

Rezultate principale (Prepoziție):

Prepoziţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. préposition, lat. praepositio)

1. parte de vorbire neflexibilă care indică un raport sintactic între doi termeni.


Rezultate secundare (Prepoziție):

Adjectival, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adjectival)

1. exprimat printr-un adjectiv.

2. articol ~ = articol care se aşază între un substantiv articulat precedat de prepoziţie.

3. (despre construcţii gramaticale) cu valoare de adjectiv.


Con (3)

Parte de vorbire: prepoziție
Origine: (it. con)

1. (muz.) prepoziție, însemnând „cu”, ce ajută la compunerea unor termeni de mișcare (ex. con brio, con calore et cetera).


Conectiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. connectivus)

1. adj. care poate fi conectat, unit.

2. s. m. (log.) legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naştere expresii; conector.

3. s. n. cuvânt (prepoziţie, conjuncţie) care realizează o relaţie în cadrul propoziţiei sau frazei.

4. nerv care reuneşte mai mulţi ganglioni.

5. parte terminală a filamentului staminal care uneşte cele două teci ale anterelor.

6. (mat.) operator (5).

7. s. f. (inform.) operator în calculul propoziţional.


Funcţional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fontionnel)

1. adj. util, practic.

2. care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit.

3. referitor la funcțiile organice sau psihice.

4. maladie = boală care afectează funcționarea unui organ.

5. referitor la o funcție matematică sau chimică.

6. (mat.) analiză = ramură a matematicii care studiază diferitele clase de funcții.

7. cuvânt ~ = cuvânt care indică o relație gramaticală (prepoziție, conjuncție etc.).

8. lingvistică = studiu al elementelor lingvistice din punctul de vedere al funcției lor în structura unei limbi.

9. s. f. (mat.) funcție definită de o mulțime de funcții având valori reale.


Locuţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. locution, lat. locutio)

1. grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire; grup de cuvinte care constituie o unitate gramaticală.

2. ~ adjectivală = care se comportă gramatical ca un adjectiv.

3. ~ adverbială = care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie.

4. ~ arhaică = specifică limbii române vechi.

5. ~ conjuncțională = care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială).

6. ~ dialectală = proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române.

7. ~ interjecțională = care se comportă gramatical ca o interjecție.

8. ~ prepozițională = care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul.

9. ~ pronominală = care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât.

10. ~ substantivală = care se comportă gramatical ca un substantiv.

11. ~ verbală = care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal.

12. (înv.) mod de a vorbi, de a se exprima.

13. (var.) (înv.) locuție.


Prepozitiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. prépositif)

1. (grm; rar; d. cuvinte și particule) proclitic.

2. care se foloseşte ca prepoziţie.