OK
X
presupunere
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (presupune)
1.
faptul
de
a
presupune;
supoziție,
ipoteză.
2.
lucru
admis
în
prealabil
ca
adevărat.
aprehensiune
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. appréhension, lat. apprehensio)
1.
teamă
vagă,
nedeslușită,
cauzată
de
presupunerea
posibilității
unui
pericol.
conjectură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. conjecture, lat. coniectura)
1.
simplă
supoziție,
care
nu
a
primit
încă
nici
o
confirmare;
ipoteză,
presupunere.
haos
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr., lat. chaos)
1.
(în
mitologia
greacă)
stare
primitivă
de
neorganizare
în
care,
după
presupunerea
celor
vechi,
s-ar
fi
aflat
materia
înainte
de
apariția
universului
cunoscut
de
om;
(în
unele
concepții
teogonice)
prăpastie
fără
fund
în
care
s-ar
fi
găsit
într-un
amestec
confuz
și
dezordonat
elementele
și
materia
înainte
de
organizarea
lumii;
abis.
2.
(teologie)
confuzia
generală
a
elementelor
înainte
de
separarea
și
aranjarea
lor
pentru
a
forma
lumea;
starea
vagă
și
vidă
a
pământului
înainte
de
intervenția
creatoare
a
lui
Dumnezeu.
3.
stare
generală
de
mare
confuzie,
dezordine
mare,
învălmășeală,
neorganizare.
4.
(fig.)
ceea
ce
este
sau
pare
a
fi
neorganizat,
dezordonat,
confuz,
uneori
incoerent
sau
obscur.
5.
(fig.)
(în
special)
dezordine
socială,
politică
sau
economică;
stare
de
frământare
și
anarhie.
6.
(var.)
(înv.)
caos,
chaos.
ipoteză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. hypothèse)
1.
presupunere,
supoziție
enunțate
pe
baza
unor
fapte
cunoscute,
cu
privire
la
relația
dintre
anumite
fenomene
sau
la
legăturile
dintre
acestea
și
cauzele
lăuntrice
care
le
determină.
2.
figură
retorică
constând
în
presupunerea
unui
lucru
posibil
sau
nu,
din
care
se
trage
o
consecință.
3.
(mat.)
ansamblul
elementelor
date
pe
baza
cărora
se
dezvoltă
o
demonstrație.
presupoziție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. présupposition)
1.
supoziție
prealabilă,
presupunere
referitoare
la
o
conduită,
un
act,
un
proces
intelectual.
2.
(var.)
(înv.)
presupozițiune.
prezumție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. présomption, lat. praesumptio)
1.
părere
întemeiată
pe
fapte
aparente;
presupunere;
supoziție.
2.
(jur.)
recunoaștere
a
unui
fapt
ca
autentic
până
la
proba
contrară.
3.
părere
prea
bună
despre
sine;
înfumurare,
aroganță,
infatuare.