aprehensiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appréhension, lat. apprehensio)

1. teamă vagă, nedeslușită, cauzată de presupunerea posibilității unui pericol.

haos

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. chaos)

1. (în mitologia greacă) stare primitivă de neorganizare în care, după presupunerea celor vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) prăpastie fără fund în care s-ar fi găsit într-un amestec confuz și dezordonat elementele și materia înainte de organizarea lumii; abis.
2. (teologie) confuzia generală a elementelor înainte de separarea și aranjarea lor pentru a forma lumea; starea vagă și vidă a pământului înainte de intervenția creatoare a lui Dumnezeu.
3. stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare.
4. (fig.) ceea ce este sau pare a fi neorganizat, dezordonat, confuz, uneori incoerent sau obscur.
5. (fig.) (în special) dezordine socială, politică sau economică; stare de frământare și anarhie.
6. (var.) (înv.) caos, chaos.

ipoteză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hypothèse)

1. presupunere, supoziție enunțate pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relația dintre anumite fenomene sau la legăturile dintre acestea și cauzele lăuntrice care le determină.
2. figură retorică constând în presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecință.
3. (mat.) ansamblul elementelor date pe baza cărora se dezvoltă o demonstrație.