Parte de vorbire: s.f.
Origine: (prevedea)
2. (pl.) măsuri, dispoziții cuprinse într-un act normativ, într-un tratat etc., care trebuie respectate.
3. ~i sociale = sistem de măsuri privind acordarea de asistență socială persoanelor care și-au pierdut capacitatea de muncă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. disposition, lat. dispositio)
1. prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură, hotărâre luată de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul în subordine; ordin.
2. ~ de plată = ordin scris prin care o întreprindere, organizaţie, instituţie etc. dispune băncii să facă anumite plăţi din contul său; la ~ = la îndemână.
3. dispunere, aşezare într-o anumită ordine; alcătuire potrivit unui anumit plan.
5. posibilitate de a dispune (de).
6. aptitudine, înclinaţie; vocaţie.
7. (pl.) pregătiri, preparative.
8. (var.) (înv.) dispozițiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. précaution, lat. praecautio)
1. atitudinea celui precaut; prevedere, băgare de seamă, prudenţă, circumspecţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. prévision, lat. praevisio)
1. prevedere, anticipare a evoluţiei evenimentelor ce urmează să se producă, folosind analiza ştiinţifică sau judecând în baza unei experienţe de viaţă; prognoză.
2. enunţare a unei judecăţi, a unei teorii care se bazează pe previziune.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. prognose, germ. Prognose)
1. previziune, anticipare a evoluției viitoare a fenomenelor, bazată pe date științifice; (p. ext.) pronostic.
2. text în care se arată modul cum va evolua vremea într-un anumit interval de timp.
3. parte a științei conducerii, reprezentând activitatea pregătitoare pentru planificare, în determinarea tendințelor și perspectivelor dezvoltării diferitelor sfere de activitate.
4. prevedere a evoluției unei boli în conformitate cu diagnosticul, forma clinică și stadiul acesteia; prognostic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prudence, lat. prudentia, it. prudenza)
1. calitatea de a fi prudent; prevedere, precauţie, circumspecţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. stipulation, lat. stipulatio)
1. (jur.) prevedere, clauză introdusă într-un contract, tratat etc.