Dictionar

adulație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adulation, lat. adulatio)

1. faptul de a adula; admirație fără margini, flatare excesivă; adulare.
2. (var.) adulațiune.
3. (antonime) detestare, disprețuire.
 

amor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. amor)

1. iubire, dragoste.
2. ~ propriu = atașament de prețuire exagerată a propriilor calități.
 

apreciere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aprecia)

1. acțiunea de a aprecia; prețuire, stimă; considerare, judecată, analiză.
 

distincție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. distinction, lat. distinctio)

1. deosebire, diferență.
2. atitudine aleasă, finețe în înfățișare și eleganță în ținută.
3. semn de deosebită prețuire (titlu, decorații etc.) ce se acordă cuiva.
 

estetism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. esthétisme)

1. concepție care constă în prețuirea exclusivă a valorii estetice, considerată independent de conținut, opusă realității și vieții sociale.
 

merit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mérite, lat. meritum)

1. calitate (deosebită) care face pe cineva sau ceva demn de stimă, de prețuire; valoare.