Dictionar

prietenește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (prieten + -ește)

1. în felul prietenilor, ca un prieten, cu prietenie; cu bunăvoință; amical, amicalmente.
2. (var.) (reg.) pretenește, prietinește.
3. (antonime) dușmănește, neprietenește.
 

neprietenește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (ne- + prietenește)

1. cu ostilitate; dușmănește.
2. (antonim) prietenește.
 

amical, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. adv., III. s.n.  
Etimologie: (fr. amical, lat. amicalis)

1. I. care arată prietenie, care mărturisește sau manifestă prietenie; prietenos.
2. II. într-un mod prietenos; amicalmente, prietenește.
3. III. întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.
4. I. (antonime) inamical, neprietenos, ostil.
5. II. (antonim) neprietenește.
 

amicalmente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (fr. amicalement)

1. într-un mod prietenesc, cu prietenie; amical.
2. (antonim) neprietenește.
 

comunicativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. communicatif, lat. communicativus)

1. care se transmite ușor.
2. (despre oameni) care se împrietenește ușor cu ceilalți; sociabil.
 

neprietenește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (ne- + prietenește)

1. cu ostilitate; dușmănește.
2. (antonim) prietenește.
 

dușmănește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (dușman + -ește)

1. în mod dușmănos; neprietenește, (înv.) vrăjmășește.
2. (antonim) prietenește.
 

prietenește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (prieten + -ește)

1. în felul prietenilor, ca un prieten, cu prietenie; cu bunăvoință; amical, amicalmente.
2. (var.) (reg.) pretenește, prietinește.
3. (antonime) dușmănește, neprietenește.