Dictionar

prietenește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (prieten + -ește)

1. în felul prietenilor, ca un prieten, cu prietenie; cu bunăvoință; amical, amicalmente.

2. (var.) (reg.) pretenește, prietinește.

3. (antonime) dușmănește, neprietenește.


neprietenește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (ne- + prietenește)

1. cu ostilitate; dușmănește.

2. (antonim) prietenește.


amical, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. adv., III. s.n.  
Etimologie: (fr. amical, lat. amicalis)

1. I. care arată prietenie, care mărturisește sau manifestă prietenie; prietenos.

2. II. într-un mod prietenos; amicalmente, prieteneşte.

3. III. întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.

4. I. (antonime) inamical, neprietenos, ostil.

5. II. (antonim) neprietenește.


amicalmente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (fr. amicalement)

1. într-un mod prietenesc, cu prietenie; amical.

2. (antonim) neprietenește.


comunicativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. communicatif, lat. communicativus)

1. care se transmite uşor.

2. (despre oameni) care se împrieteneşte uşor cu ceilalţi; sociabil.


neprietenește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (ne- + prietenește)

1. cu ostilitate; dușmănește.

2. (antonim) prietenește.


dușmănește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (dușman + -ește)

1. în mod dușmănos; neprietenește, (înv.) vrăjmășește.

2. (antonim) prietenește.


prietenește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (prieten + -ește)

1. în felul prietenilor, ca un prieten, cu prietenie; cu bunăvoință; amical, amicalmente.

2. (var.) (reg.) pretenește, prietinește.

3. (antonime) dușmănește, neprietenește.