primar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. primarius, cf. fr. maire)

1. reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune, cu atribuții administrative.
2. președintele comitetului executiv al unui consiliu popular.

miceliu primar

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT mycelium primarium
2. FR mycélium primaire
3. EN primary mycelium
4. DE Primärmyzel
5. RU первичный мицелий
6. HU fő-, elsődleges micélium

primar, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. primarius, fr. primaire)

1. adj. inițial, de la început, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de bază.
2. învățământ ~ = formă de învățământ, cu caracter obligatoriu, în care se predau noțiunile elementare ale principalelor discipline; eră ~ă = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist.
3. simplu, rudimentar, simplist.
4. (despre cuvinte) primitive.
5. (ec.) sector ~ = ansamblu de activități economice producător de materii prime (agricultura și industriile extractive).
6. (med.; despre simptome) care apare în prima fază a unei boli.
7. care se manifestă brutal; care dovedește lipsă de cultură, de rafinament.
8. (despre elemente și compuși chimici) cu o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical.
9. s. m. reprezentant ales, cu atribuții administrative în orașe și comune.

primar; principal

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT primarius
2. FR primaire; principal
3. EN primary
4. DE primär; vornehm; vorzüglich
5. RU первичный; rлaвный
6. HU elsődleges, alapvető, eredeti ősi, kezdetleges; fő

primăreasă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (primar + -easă)

1. femeie cu funcția de primar; soție de primar; primăriță.

primăresc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (rar)  
Etimologie: (primar + esc)

1. care aparține primarului; privitor la primar; de primar; (înv. și reg.) vornicesc.

primariat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. primariatus)

1. funcția, calitatea de primar.
2. examen susținut de un medic pentru obținerea titlului de medic primar.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abolițiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abolition, lat. abolitio)

1. abolire, desființare, suprimare.

abrogație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abrogation, lat. abrogatio)

1. (jur.) anulare, suprimare (a unei legi, a unui regulament etc.); abrogare.

abstractiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstractif)

1. care se formează prin abstracție.
2. care servește la exprimarea abstracțiilor.
3. (caracterologie) care este capabil să gândească abstract.

accelerator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accélérateur)

1. adj. care accelerează.
2. s. n. dispozitiv prin care se mărește viteza, turația (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.
3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mișcări de desfășurare lentă.
4. instalație complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.
5. s. m. substanță care mărește viteza unei reacții chimice; produs destinat a reduce durata de priză și de întărire a betonului.

adeziune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhésion, lat. adhaesio)

1. aderare; exprimare scrisă a aderării.
2. forță de atracție moleculară care se exercită între două corpuri în contact.
3. (bot.) concreștere a două organe de natură diferită (frunza cu ramura).