Dictionar

Rezultate principale (Primar.):

Primar

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. primarius, cf. fr. maire)

1. reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune, cu atribuții administrative.

2. președintele comitetului executiv al unui consiliu popular.


Rezultate secundare (Primar.):

Miceliu primar

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT mycelium primarium

2. FR mycélium primaire

3. EN primary mycelium

4. DE Primärmyzel

5. RU первичный мицелий

6. HU fő-, elsődleges micélium


Primar, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. primarius, fr. primaire)

1. adj. inițial, de la început, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de bază.

2. învățământ ~ = formă de învățământ, cu caracter obligatoriu, în care se predau noțiunile elementare ale principalelor discipline; eră = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist.

3. simplu, rudimentar, simplist.

4. (despre cuvinte) primitive.

5. (ec.) sector ~ = ansamblu de activități economice producător de materii prime (agricultura și industriile extractive).

6. (med.; despre simptome) care apare în prima fază a unei boli.

7. care se manifestă brutal; care dovedește lipsă de cultură, de rafinament.

8. (despre elemente și compuși chimici) cu o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical.

9. s. m. reprezentant ales, cu atribuții administrative în orașe și comune.


Primar; principal

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT primarius

2. FR primaire; principal

3. EN primary

4. DE primär; vornehm; vorzüglich

5. RU первичный; rлaвный

6. HU elsődleges, alapvető, eredeti ősi, kezdetleges;


Primăreasă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (primar + -easă)

1. femeie cu funcția de primar; soție de primar; primăriță.


Primăresc, -ească

Parte de vorbire: adj. (rar)
Origine: (primar + esc)

1. care aparține primarului; privitor la primar; de primar; (înv. și reg.) vornicesc.


Primariat

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. primariatus)

1. funcţia, calitatea de primar.

2. examen susţinut de un medic pentru obţinerea titlului de medic primar.


Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.

2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.

3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.

4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.

5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.

6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.

8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.

9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.

10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.

11. (gram.) excepție.

12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.

13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.

14. culcare pe pământ; doborâre.

15. (fig.) deprimare.


Aboliţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abolition, lat. abolitio)

1. abolire, desființare, suprimare.


Abrogaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abrogation, lat. abrogatio)

1. (jur.) anulare, suprimare (a unei legi, a unui regulament etc.); abrogare.


Abstractiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstractif)

1. care se formează prin abstracţie.

2. care servește la exprimarea abstracțiilor.

3. (caracterologie) care este capabil gândească abstract.


Accelerator, -oare

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accélérateur)

1. adj. care accelerează.

2. s. n. dispozitiv prin care se măreşte viteza, turaţia (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.

3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mişcări de desfăşurare lentă.

4. instalaţie complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.

5. s. m. substanţă care măreşte viteza unei reacţii chimice; produs destinat a reduce durata de priză şi de întărire a betonului.


Adeziune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhésion, lat. adhaesio)

1. aderare; exprimare scrisă a aderării.

2. forţă de atracţie moleculară care se exercită între două corpuri în contact.

3. (bot.) concreştere a două organe de natură diferită (frunza cu ramura).