Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT primordialis
2. FR primordial
3. EN primordial; first formed
4. DE primordial; erstanfänglich
5. RU примордиaльный; первичный; зaчaточный
6. HU elsőrendű, elsődleges, eredeti
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. primordial)
1. de la început, iniţial, primar, originar.
2. de primă importanţă, de prim ordin; principal, esenţial.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. primordialité)
1. faptul de a fi primordial; întâietate, prioritate; superioritate.
2. stare, situație primordială pe care o are sau trebuie să o aibă cineva sau ceva în raport cu altcineva sau altceva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aristotélisme)
1. concepţie filozofică a lui Aristotel, care, având ca punct de plecare recunoaşterea primordialităţii naturii faţă de cunoaştere, arată că generalul există în lucrurile individuale, că esenţa există în obiecte şi că adevăratele „substanţe” sunt lucrurile materiale concrete percepute prin simţuri.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (chintesenţă + -ial, cf. fr. quintessentiel)
1. referitor la chintesență, la ceea ce constituie esențialul, elementul primordial pentru ceva.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. demitizzare)
1. a face ca un lucru, o idee să-şi piardă caracterul mitic; a demistifica, a demitifica, a demitologiza.
2. a înlătura exagerările, deformările, iluziile despre originea şi evoluţia lucrurilor, fenomenelor etc., prezentându-le în conformitate cu realitatea; a nega anumite idei susceptibile de a se fi golit de înţelesul lor primordial.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dynamisme)
1. putere vitală, forţă de acţiune, de mişcare.
2. concepţie filozofică idealistă care consideră ca factor primordial mişcarea, forţa pură, şi nu materia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. élément, lat. elementum)
1. s. n. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pământul) ale corpurilor și fenomenelor naturii.
2. (pl.) fenomene, forțe ale naturii.
3. parte componentă a unui întreg, a unui ansamblu.
4. (lingv.) ~ de compunere = temă, cuvânt împrumutat, fără existență independentă, numai în compunerea de tip savant; ~ de relație = cuvânt sau locuțiune care exprimă raporturi sintactice.
5. membru al unei colectivități etc.
6. (chim.) corp simplu, care în combinație cu alte asemenea corpuri, dă naștere corpurilor compuse.
7. (fig.) mediu în care trăiește o ființă.
8. a fi în ~ul său = a fi într-o situație favorabilă.
9. (mat.) obiect fizic sau al gândirii cu care se formează o mulțime.
10. celulă a unei pile electrice.
11. (pl.) principiu, noțiune de bază a unei discipline, a unei teorii etc.
12. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. géopolitique, /II/ germ. Geopolitik)
1. adj. referitor la geopolitică.
2. s. f. studiu al raporturilor dintre mediul natural înconjurător și politica statelor.
3. doctrină care, în explicarea fenomenelor sociale și politice, atribuie un rol primordial factorilor geografici și demografici, interpretați în mod denaturat, în spiritul teoriei expansioniste și rasiste a „spațiului vital”.