Dictionar

aristocrat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aristocrate)

1. I. care aparține aristocrației; aristocratic.
2. II. membru al unei aristocrații, nobil.
3. (politică) susținător al aristocrației.
4. (prin ext.) persoană privilegiată din cauza averii, profesiei sau anumitor calități.
 

mandarinat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. mandarinat)

1. titlu, demnitatea de mandarin.
2. funcția mandarinului.
3. (fig.) grup social pretinzând a forma o clasă aparte, privilegiată, exercitând o autoritate intelectuală arbitrară și sufocantă.
 

neonomenclatură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (neo- + nomenclatură)

1. (depr.) categorie privilegiată a vârfurilor politice apărută după 1989.
 

nobilime

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (nobil + -ime)

1. categorie socială privilegiată, din elemente ale clasei dominante, care deține un titlu de noblețe.
 

nomenclatură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura)

1. totalitatea termenilor folosiți sistematic într-o știință, într-o ramură a tehnicii etc.
2. listă, catalog cuprinzând termeni, titluri de opere, nume proprii, numirile obiectelor, în special din domeniul tehnicii etc.
3. schemă de organizare a unei instituții, conținând enumerarea posturilor sau a instituțiilor în subordine; (p. ext.) persoanele care ocupă diferite funcții în cadrul acestei scheme; (peior.) categorie privilegiată a vârfurilor politice într-un regim dictatorial.
 

regină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. regina)

1. soție de rege; suverană a unui regat.
2. (fig.) persoană, lucru cu o poziție privilegiată, dominantă.
3. matcă (de albine).
4. piesa cea mai însemnată la jocul de șah după rege.