Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aménagement)
1. acțiunea de amenajare a resurselor unui loc pentru a le face exploatabile sau mai productive.
2. disciplină care are ca obiect amenajarea pădurilor.
3. lucrare conținând descrierile, planurile și dispozițiile privitoare la pădurile amenajate.
4. (rar) acțiunea de a amenaja, de a face locuibil un loc, o casă et cetera; acțiunea de a adapta, de a modifica ceva pentru a-l face mai potrivit și rezultatul acestei acțiuni; organizare.
5. (cib.) seria operațiilor de așezare care într-un program nu contribuie direct la obținerea soluției, ci mai curând la buna utilizare a organelor calculatorului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archives, germ. Archiv, lat. archivum)
1. totalitatea actelor şi documentelor privitoare la o ţară, la un oraş, la o instituţie etc.
2. local, serviciu, depozit unde se păstrează aceste documente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bréviaire, lat. breviarium)
1. expunere sumară a unor principii sau probleme privitoare la un anumit domeniu.
3. carte de rugăciuni zilnice ale ritualului în biserica romano-catolică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. boulé)
1. (ant.) sfatul celor patru sute al unei cetăţi greceşti, care discuta probleme privitoare la buna funcţionare a statului şi pregătea şedinţele adunării poporului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. civil, lat. civilis)
1. adj. care priveşte pe cetăţenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetăţeni.
2. drepturi ~e = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate şi recunoscute ca atare; drept ~ = ramură a dreptului care studiază şi reglementează raporturile juridice existente între persoanele fizice şi juridice dintr-un stat; stare ~ă = situaţia unei persoane aşa cum rezultă din actele sale privitoare la naştere, căsătorie etc.; parte ~ă = persoană care, într-un proces, pretinde despăgubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infracţiuni.
3. care nu este militar, lipsit de caracter milităresc.
4. război ~ = conflict armat pentru putere între grupuri adverse din acelaşi stat.
5. s. m. f. persoană care nu face parte din armată.