Dictionar

probabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. probable, lat. probabilis)

1. adj. care pare că este adevărat, întemeiat.
2. care se poate întâmpla.
3. adv. după cât se pare, după toate probabilitățile.
 

probabiliorism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. probabiliorismo)

1. orientare etică potrivit căreia din două opinii morale trebuie urmată numai aceea care este mai probabilă; probabilism.
 

probabilism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. probabilisme)

1. concepție potrivit căreia nu se poate stabili cu certitudine dacă un enunț este adevărat sau nu, ci se poate distinge doar un oarecare grad de probabilitate.
2. caracterul probabil, statistic al fenomenelor și proceselor sociale.
3. principiu moral potrivit căruia atunci când există un conflict între o normă și libertate, o acțiune contra normei este permisă dacă ea se desfășoară conform unei opinii probabile.
 

probabilist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. probabiliste)

1. (adept) al probabilismului.
2. I. care ține de probabilism; propriu probabilismului; probabilistic.
3. care utilizează teoria probabilității.
4. II. matematician specialist în calculul probabilităților.
 

probabilistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. probabilistico)

1. cu caracter de probabilitate.
2. referitor la teoria, la calculul probabilităților; bazat pe calculul probabilităților; probabilist (II).
 

probabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. probabilité, lat. probabilitas)

1. caracterul a ceea ce este probabil; aparență de adevăr, posibilitate cu multe șanse de realizare.
2. (stat. mat.) raportul dintre numărul cazurilor favorabile și al celor total posibile dintr-o experiență etc.
3. teoria ~tății = teorie despre fenomene sau evenimente întâmplătoare, repetabile, cu caracter de masă.
4. calculul ~tăților = capitol al matematicii care se ocupă cu studiul probabilităților producerii unui fenomen sau eveniment dintr-un complex de fenomene ori evenimente de același fel.
 

abject, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
 

acolit, -ă

Parte de vorbire:  I. s.m.f., II. s.m.  
Etimologie: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
 

actuar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actuaire, cf. lat. actuarius, scrib)

1. specialist în aplicarea teoriei probabilităților și a statisticii matematice în diferite calcule.
 

actuarial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actuariel)

1. efectuat de actuar (specialist în statistică și probabilități aplicate operațiunilor de asigurări și finanțare).
2. care are legătură cu actuarii și profesia lor.
3. se referă la metodele matematice utilizate de actuari.
 

aleatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aléatoire, lat. aleatorius)

1. care depinde de un eveniment incert; supus hazardului; întâmplător; stocastic.
2. variabilă ~ie (sau stocastică) = mărime care poate avea diferite valori, fiecare dintre ele fiind luată ca o anume probabilitate; muzică ~ie = muzică în care autorul introduce elemente de hazard, de improvizație.
 

bit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. bit)

1. (inform.) unitate elementară de informație, cantitatea obținută în urma actului de alegere între două alternative echiprobabile.
2. cifră în sistemul de numerație binară.