Dictionar

proba

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. probare)

1. a dovedi, a demonstra (cu probe).
2. a pune la probă; a încerca.
 

probă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. proba, germ. Porbe)

1. încercare; (examen de) verificare.
2. metodă prin care se constată justețea unui calcul.
3. (sport) întrecere.
4. parte din materialul unei mostre care se supune analizei, spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material.
5. (fot.) copie pozitivă pe hârtie.
6. confirmare, dovadă, mărturie.
 

aproba

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. approbare)

1. a încuviința o acțiune, o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord.
2. a rezolva favorabil.
 

contraprobă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. contre-épreuve)

1. probă pentru a verifica o alta, care nu a dat rezultatele concludente.
 

dezaproba

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. désapprouver)

1. a nu aproba; a blama, a înfiera.
 

probabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. probable, lat. probabilis)

1. adj. care pare că este adevărat, întemeiat.
2. care se poate întâmpla.
3. adv. după cât se pare, după toate probabilitățile.
 

probabiliorism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. probabiliorismo)

1. orientare etică potrivit căreia din două opinii morale trebuie urmată numai aceea care este mai probabilă; probabilism.
 

probabilism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. probabilisme)

1. concepție potrivit căreia nu se poate stabili cu certitudine dacă un enunț este adevărat sau nu, ci se poate distinge doar un oarecare grad de probabilitate.
2. caracterul probabil, statistic al fenomenelor și proceselor sociale.
3. principiu moral potrivit căruia atunci când există un conflict între o normă și libertate, o acțiune contra normei este permisă dacă ea se desfășoară conform unei opinii probabile.
 

abject, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
 

abzice

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după germ. absagen)

1. a nu admite, a refuza, a dezaproba.
 

accept

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Akzept)

1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență.
2. acord, aprobare.
 

aclamație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acclamation, lat. acclamatio)

1. manifestare de simpatie, de aprobare entuziastă, a unei mulțimi; ovații.
 

acolit, -ă

Parte de vorbire:  I. s.m.f., II. s.m.  
Etimologie: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
 

actuar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actuaire, cf. lat. actuarius, scrib)

1. specialist în aplicarea teoriei probabilităților și a statisticii matematice în diferite calcule.